Patronul Stelei, Gigi Becali, nu este de acord cu modul în care președintele LPF, Dumitru Dragomir, gestionează cazul „Varga – Bălan”, acuzându-l pe acesta că influențează comisiile ce trebuie să judece această situație prin faptul că s-a antepronunțat.
Becali spune că alături de alte șase cluburi puternice din Liga I se vor constitui în parte civilă la procesul de la Lausanne pentru a susține cauza Rapidului.
„Dragomir mi-e prieten și nu vreau să se interpreteze sau să mă cert cu el. Facem parte dintr-un fenomen. Are salariu brut 30.000 pe lună. 15.000 de euro ia Mitică în mână și noi plătim banii ăștia. I-am făcut salariul ăsta pentru că e capabil, dar îi dăm salariu ăsta ca să fie echidistant. Acum a început să se autopronunțe pe la comisii. Cei de la comisii vor ține cont de ce spune el. Până acum Dragomir a condus ca toată lumea să fie mulțumită. A împăcat și capra și varza, dar acum vrea să împace doar capra. Mai sunt vreo 9 verze pe care nu le împacă.
Am vorbit cu Bucșaru, cu Borcea, cu Porumboiu, și cu Mureșan. Dacă nu se dă 3-0, jos pălăria. Sunt 5 cluburi și cu Rapid 6, care nu sunt de acord cu 3-0. Dacă se dă 3-0 pentru Timișoara noi 6, plus încă 3-4 cluburi ne vom constitui parte în parte în procesul de la Lausanne. Când o să vadă cei de acolo acest lucru ce crezi că vor face?”, a declarat Gigi Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER